Blog > Înainte să mă inviţi la o cafea, gen
Anca s-a gândit să mă bage în seamă cu o leapşă (probabil ştiind că eu nu prea dau curs acestor invitaţii), aşa că o să scriu un articol despre prima întâlnire cu o persoană necunoscută, sau eventual cunoscută doar în mediul online, în viziunea mea de blogger ce a întâlnit mai mulţi oameni în ultimul an, decât în restul vieţii.
Acum trebuie să înţelegem foarte clar despre ce întâlnire e vorba, pentru că dacă vorbim de afaceri e nevoie de un singur lucru. Seriozitate! Nu intru în subiect pentru că aici se aplică strict manualul bunelor maniere. E suficient pentru a mă păstra ca amic. Dacă vrei să mă convingi să colaborăm trebuie să ai nişte calităţi deosebite, însă amiciţia cere doar respect.
Dacă mergem spre zona de întâlniri amoroase aplicăm legile bunelor maniere, însă e bine să înţelegi un lucru pe care majoritatea oamenilor îl greşesc din start. Probabil ai auzit de multe ori că e bine să fii natural când cunoşti oameni noi, dar niciodată nu te-ai gândit de ce, sau dacă te-ai gândit, nu ai găsit răspunsul potrivit, pentru că altfel nu-mi explic de ce, în majoritatea cazurilor, simţi nevoia să îmi arăţi o altă persoană decât eşti, o persoană pe care tu o vezi mai aproape de perfecţiune, un ideal de-al tău, pe care mi-l bagi mie pe gât.

Ideea de bază cred că e să fii natural pentru a te descurca şi după prima întâlnire la fel de bine, nu? Nu vei putea să îmi arăţi mereu o faţă ce nu te caracterizează în totalitate. Nu te poţi preface că eşti altcineva decât eşti, iar dacă ajungem să ne vedem mai des, cu siguranţă interesul meu va scădea odată cu dispariţia măştii tale, o dispariţie inevitabilă după ţâşpe întâlniri…
Ţin minte că în liceu m-am întâlnit cu o domnişoară (blind date) şi mi-au plăcut foarte mult hainele ei, sau stilul ei vestimentar. Toate bune până mi-a spus că alea nu erau de fapt hainele ei şi că ea se îmbracă altfel de obicei, moment în care au cam dispărut şi celelalte motive pentru care îmi plăcuse la prima întâlnire. De ce? Pentru că toate detaliile alcătuiesc un întreg, iar acest întreg are nevoie de echilibru, adică de bune şi rele, iar tipa asta mi-a distrus întregul pe care îl construisem despre ea. E simplu…
Din păcate, cei mai mulţi oameni sunt dezamăgiţi de felul în care arată, sau de felul în care vorbesc în mod normal, astfel încât arată o faţă sclipitoare oricărui necunoscut cu pretenţii mai mari. Am făcut-o şi eu când eram puştan, dar probabil că e o trăsătură normală la vârsta aia. După 23-24 de ani, însă, e de-a dreptul trist să nu fii mulţumit de tine. Sincer! Nu prea mai poţi schimba mare lucru de aici încolo, deci ar trebui să te obişnuieşti cu tine :)
Cu alte cuvinte, înainte să mă inviţi la o cafea asigură-te că tu te mulţumeşti pe tine. Numai aşa vei putea să speri că mă poţi mulţumi şi pe mine. Zona de interese comune şi de ochi albaştri vine după toată polologhia asta obligatorie, dar aici depinde mult de fiecare om în parte, aşa că prefer să-ţi spun la faţa locului ce şi cum.






Ai zis binisor. Insa eu cum nu-s multumit de mine si daca toti ar urma ideea ta, ar trebui sa nu ma bage nimeni in seama?
Asta cu a fi mulţumit de tine e o chestie cu care sunt de acord, dar are nuanţe. Sau, oricum, cel puţin o nuanţă. O persoană poate să nu fie mulţumită de sine, nu în sensul că nu se place şi nu se acceptă aşa cum este, ci în acela că vrea să evolueze, să crească.
Sa fi natural in prezenta unei persoane care iti da emotii sau care ti se pare importanta, nu la toti le e usor sa faca acest lucru dar e mai corect dupa cum spui si tu.
Nu ştiu cum îşi rezolvă fiecare problemele. Ştiu doar că TREBUIE să te simţi bine în pielea ta, fără doar şi poate…
daca ne-am simti toti bine in pielea noastra nu ne-am mai lupta sa evoluam, dragul meu Buddha :) viata intreaga e o evolutie prin care practic suntem calauziti de starile de spirit si de ganduri… un fel de rau pe care curg gandurile si starile de spirit:)
Nu trebuie să fii perfect ca să te simţi bine în pielea ta. Ba mai mult de atât, cred că evoluezi cu atât mai greu cu cât eşti mai nemulţumit de tine…
Eh, daca esti mereu nemultumit de tine si esti interesat de parerile tuturor celor din jur atunci cum sa iti mai traiesti viata ? Trebuie sa lasi defectele de oparte si sa vezi partea plina a paharului, si cum spune si Alex, trebuie sa fi tu insuti.
…ca sa ai o sansa la fericire trebuie sa reusesti sa te accepti asa cum esti (adica sa nu fi nefericit din cauza a ceea ce esti acum). Iar ca sa fii fericit si in viitor trebuie sa evoluezi, sa te transformi… Si intr-adevar, inainte sa astepti ca altii sa te placa, trebuie sa te placi tu.
Exact asta ziceam şi eu :)
Am trecut si eu prin chestia gen”nu-mi place de mine”.Dar a trecut uc mult optimism in ceea ce zici ai mare dreptate.Majoritatea lumii se preface mult mai ales daca este o intalnire asa…hai sa ne vedem in realitate.
E absurda ideea ca nu te poti schimba radical dupa 23-24 de ani.
Fara a implica operatii, poti face schimbari majore la felul cum arati.
Incepand de la stil, cel mai accesibil aspect, pana la look. La cel din urma e nevoie de ceva mai mult efort.
Ideea e, ca intotdeauna poti surprinde , intotdeauna e loc de imbunatatiri
Am impresia ca prea cauti anumite explicatii si abuzezi de interpretari unde nu e cazul. Si faptul ca iti scade interesul sau urca in functie de niste haine, imi arata ca nu prea ai avut parte de anumite lucruri pana acum, sau nu ai. Cred a poti mai mult.