Internet Lynx

Blog > Îţi dai seama cum e să ai amintiri cu violenţe…

Îţi dai seama cum e să ai amintiri cu violenţe în familie?

Autor : Alexandru Negrea | 02 Dec 2009 | 11 comentarii.
Pentru noutati ma gasesti pe Twitter| Facebook| Tumblr
Propuneri prin pagina de contact sau la adresa de email alexandru.negrea (la) gmail (punct) com

crying_child
I-am certat şi eu în sinea mea şi i-am condamnat uneori pe părinţii mei, pentru că orice om îşi găseşte propria dreptate în viaţă, iar conflictul dintre generaţii îşi face apariţia în orice familie, dar aud poveştile astea despre părinţi care se bat, în timp ce copilul speriat sta ascuns sub pătură, în camera lui şi ajunge la maturitate cu sechele psihice în urma acestor scene şi îmi dau seama că mă pot încadra cu uşurinţă într-o categorie de oameni norocoşi, neavând aceste experienţe la activ.

Am mai spus lucrul ăsta şi îl repet. Există oameni pe lumea asta, indiferent de ce spun organizaţiile pentru drepturile omului, sau cele pentru protecţia animalelor, ce nu ar trebui lăsaţi să se înmulţească. Există oameni ce ar trebui să pună punct generaţiilor din care fac parte, generaţii de oameni rataţi, care fac umbră pământului degeaba şi nu provoacă decât daune şi traume. Cum am decide pe cine lăsăm şi pe cine nu lăsăm să însămânţeze? E simplu! Înainte să treci la fapte să dai un examen de cultură generală şi, eventual, încă unul psihologic, dar pe bune, cu teste ce scot la iveală nişte caracteristici principale ale tale, ca om, ajungând astfel la nişte concluzii.

Mă rog, trecând peste ce aş face eu dacă aş avea puterea necesară, lucru care nu se va întâmpla niciodată, pentru că s-ar înjumătăţi populaţia ţării, îţi imaginezi cum e să te gândeşti la tatăl tau, ca la un beţiv nenorocit ce îşi bătea soţia ca pe covoare? Mai mult de atât, îţi dai seama cum e să ştii cât de nenorocit e, dar să-l vezi cum se preface în faţa celorlalţi, iar tu să nu poţi face nimic împotriva unei ipocrizii fără limite?

E ciudat când te gândeşti cât de răi pot fi anumiţi oameni, iar când zic RĂI mă refer la răutatea aia egoistă, sau lipsa scrupulelor, trăsături ce-i transormă pe posesorii lor în animale ce te scârbesc prin simpla prezenţă. Eu nu-mi imaginez ce anume te poate face să-ţi supui familia unor astfel de chinuri, ani de zile, până se hotărăşte cineva să-ţi facă o reclamaţie şi să te liniştească pentru nişte ani grămadă. Din păcate, foarte puţini, din numărul total al nenorociţilor, ajung să fie pedepsiţi pentru faptele lor, pentru că mulţi sunt oameni respectabili ai societăţii, ce se dezlănţuie doar acasă, seara, cu sticla de tărie în gât, iar victimele lor sunt de obicei alese cât mai naive cu putinţă, refuzându-şi, din acest motiv, dreptul la linişte, în numele familiei.

Sunt împotriva violenţei de orice fel, cu toate că as bate până la epuizare un pedofil, sau un cretin ce-şi traumatizează soţia şi copii, iar pe internet găsesc zilnic înregistrări video NOI cu bătăi surprinse de camerele de luat vederi, de multe ori acestea fiind prezentate ca materiale amuzante, ce stârnesc râsul alături de căzături stupide. Pe TV ne sunt prezentate, la fel de des, scene cu violenţă extremă, mascate de un disclaimer cu +18, pentru că mogulii trebuie să facă bani de pe urma audienţei. Asta se numeşte promovare, nene, iar promovarea înseamnă intrarea în normalitate a unui fenomen nociv pentru noile generaţii de puradei şi aşa afectaţi de pastile colorate şi plante legale…

Femeile ce trec prin astfel de clipe groaznice se pot refugia, împreună cu copiii lor (mi-e greu să spun că nişte oameni nevinovaţi sunt nevoiţi să plece din propria casă pentru a găsi linişte), la Casa Blu, un program de consiliere şi posibilitatea unui nou început.



Cenusareasa, o poveste

Te-ar putea interesa si alte articole

Aboneaza-te prin email :

Comentarii (11)

  • Dan Ciulea says:

    sunt de acord cu tine ca anumite persoane nu ar trebuii sa isi perpetueze genele, unele chiar nu ar trebuii sa ne respire aerul, dar … nu poti sa faci asta… nu te lasa conceptul de drepturile omului, nu te lasa conceptu de “nevinovat pana la proba contrarie”…

  • Iullyan says:

    este foarte adevărat. Ar trebui să le interzicem unora să perpetueze. Dar e foarte greu să spui cine. Cel mai grav mi se pare promovarea excesivă a unor materiale ce implică violenţă, discriminare, ură, incultură şi prostituţie. Promovarea excesivă “ajută” la considerarea acestor fapte drept unele banale, şi unanim acceptate de populaţie. Cred că de aici pornesc multe, dar nu totul. De exemplu, Hitler nu a avut televiziune, dar s-au întâmplat multe scene de violenţă pe vremea lui. Idem şi pentru Stalin.

  • maddy says:

    din pacate e nevoie de multa putere pentru ca o femeie sa plece de langa sotul ei violent, pentru ca spera ca bataia aia sa fie ultima, dupa ce el vine treaz cu un buchet de flori in mana si spune ca ii pare rau.
    e si o chestiune financiara, casa fiind pe cuplu, daca femeia nu are casa ei unde sa stea cam ramane pe drumuri, daca e un copil la mijloc e si mai greu.
    astea sunt chestii de educatie si de mediu.
    violenta in familie e un subiect serios si cred ca multe cazuri ar putea fi rezolvate si cu un pic de spirit civic, de exemplu nu inchizi ochii daca auzi scandal si plansete in bloc si te faci ca ploua…

  • CiprianC says:

    da sunt de acord cu iullyan, n-ar mai trebui promovate atat de mult sau chiar deloc stiri violente,de ura sau mai stiiu eu ce, legate de acest domeniu. E un subiect chiar foarte serios de discutat si de dezbatut, sper sa inteleaaga odata toata lumea, care-i treaba asta cu violenta in familie, pentru ca nu aduce nimic in plus copilului, ba chiar il face sa ramana cu amintiri foarte urate si uneori marcat de acele amintiri.

  • mFlorin says:

    Eu nu înțeleg ceva: o femeie poate lejer să se despartă de unu’ ca ăla (dacă stă cu el pentru bani își cam merită soarta), și dacă are deja un copil cu el (cum zicea maddy) iarăși nu înțeleg CUM de l-a făcut. Pai mă, ea până acum nu l-a văzut p-ăla cum e? Nu cred că un om e atât de “ok” încât să te indrăgostești de el, să-l iei de soț și după aia să se schimbe deodată. Complet.

    PS: Eu știam un caz (când eram în generală) în care mama unui coleg de clasă murise iar tatăl lui se căsătorise după un timp. Problema era că femeia aceea mai avea un copil care nu se înțelegea deloc cu colegul meu și MEREU îl bătea tatăl său pe el (pe propriul copil, avut cu fosta nevastă, decedată!).
    Dar bătaie, nu glumă!
    Știu că venea la școală și nu suferea să-l atingă cineva pe spate pentru că avea răni de la curea (răni adânci!)

    ASTA nu pot înțelege! Ce ți-a făcut mă propriul copil (un biet copil de clasa a 5-a, a 6-a) atât de rău încât să-l bați în halul ăsta!?

    • maddy says:

      barbatii aia poate nu au fost violenti de la inceput dar apoi, cu trecerea timpului +criza varstei mijlocii+se apuca de bautura+probabil daca au si o amanta, atunci vin acasa si nu le mai convine nimik si`si varsa nervii pe nevasta si pe copii.
      daca o femeie se casatoreste cu un barbat care de la bun inceput da semne de violenta atunci chiar nu`i inteleg motivele, pentru ca dragoste acolo nu exista si ca sa suporti abuzuri numai ca el are bani, trebuie un stadiu avansat de disperare din partea ei.

  • gabi says:

    Exact la treaba asta ma gandesc si eu destul de des.
    Brian Warner (numele de scena Marilyn Manson) a spus-o si el (in ciuda a ce face pe scena, crede-ma pe cuvant ca omul ala are un IQ mai mare decat 90% din oameni), daca ar fi presedinte, ar pune oamenii sa dea teste de IQ ca sa poata sa se inmulteasca.
    Problema e ca acum, vorba unui personaj cunoscut de la noi din tara, legea te obliga sa fii idiot. In sensul ca nu poti sa-ti faci tu propria dreptate, trebuie sa stai dupa tampitii aia care cica se numesc politisti. Daca te apuci sa bati, cum ai zis tu, un pedofil, ala nu pateste nimic. Pe mine ma lasa masca toti prostii care sustin ca vezi domne, omul e o fiinta pasnica si sociala.
    Dar lasa, in lumea asta trebuie sa fie pace mondiala, sa ne iubim cu toti, eventual “sa fim Eco”…aaaa si sa salvam viermii de matase…

  • Koan says:

    Toata revolta si asa-zisa ta moralitate nu fac doi bani cand afirmi ca “Există oameni ce ar trebui să pună punct generaţiilor din care fac parte, generaţii de oameni rataţi, care fac umbră pământului degeaba şi nu provoacă decât daune şi traume”

    Personalitatea si inteligenta unui om tin in cea mai mare parte de modul cum este educat sau SE educa si doar intr-o mica masura de genele mostenite. Este de o imbecilitate crasa sa crezi ca un om nu ar merita sa “faca umbra pamantului” doar pentru ca tatal lui ar fi abuziv. Asa cum e gresit din orice punct de vedere sa crezi ca daca parintii sunt idioti, asa vor si progeniturile. Oricine are dreptul la viata, indiferent de cine sunt sau ce-au facut parintii lui si ma mira ca un om presupus inteligent ar putea sa nu fie de acord cu asta.

  • Koan says:

    Sunt convinsa ca mi-au scapat subtilitatile ideii tale.
    Nu e vorba de pacifism sau de toleranta(nu m-a mai acuzat nimeni de asta pana acum), dar de modul in care nu ai dreptate. In mare sunt de acord cu ce zici dar fraza aia a avut asa un parfum de eugenie.. Ai impresia ca oamenii educati/cu o cultura generala sunt incapabili de violenta? Sau ca testele psihologice sunt de incredere?

  • Trackbacks/Pingbacks

    Mentiuni pe Twitter

    loading..

    Lasa un comentariu