Blog > Omul e făcut să muncească?
Am făcut o baie fierbinte, am pus acolo nişte gel de duş, nişte sare de baie şi am uitat să mai ies, ca de obicei, însă am avut timp să mă gândesc şi să analizez o treabă, dar am nevoie şi de opinia ta.
Munca este o necesitate sau o pasiune?
Ştiu că par puţin obsedat de subiect, dar cu câteva luni în urmă s-a făcut un click undeva în mine (cred că mi s-a ars o diodă, ceva, că am rămas cu privirea fixată pe clanţa uşii câteva minute) şi de atunci nu fac altceva decât să mă întreb de ce majoritatea oamenilor luptă pentru bani o viaţă întreagă, dacă la bătrâneţe nu vor putea profita din plin de agoniseala obţinută?. Am ajuns la concluzia că, pentru unii dintre noi, munca în sine reprezintă scopul vieţii. Nu rezultatul muncii, nu finalitatea acestui efort ci munca de zi cu zi, trezitul de dimineaţa, certurile cu şefii, ziua de salariu, colegii etc. E aberant să spui că urmăreşti să ajungi project manager la 45 de ani. Cu ce te va ajuta funcţia de project manager la 45 de ani? Ok, o să câştigi 15.000 de euro pe lună la 45 de ani. Şi? Ce faci cu ei? Îi bagi în cur? Abia dacă ţi se mai scoală la vârsta aia! :) Eu cred că eşti doar obsedat de muncă, sau că ai pasiunea pomenită mai sus.
Revenind, părerea mea e că munca a apărut ca o necesitate. Au apărut asociaţiile pentru protecţia animalelor, oamenii nu au mai putut vâna şi au fost nevoiţi să se angajeze, să câştige bani şi să cumpere aceleaşi animale, dar de la un vânător calificat (care îi şi angaja). Evident că glumesc, dar e un miez de adevăr acolo. Acum, de la necesitate până la a-ţi îndemna copilul să muncească până îi vin spumele, e o diferenţă mare şi ajung iar la ura pentru generaţia părinţilor noştri (vorbesc acum cu oamenii de 23-27 de ani), o generaţie de oameni atât de îndoctrinaţi cu ideea de muncă pe rupte, carieră şi alte astfel de aberaţii, încât au uitat să ne înveţe să trăim. Am trecut şi eu prin asta când mă gândeam că stând acasă îi voi dezamăgi pe ai mei, dar toate astea s-au oprit când am început să câstig aşa suficient de mulţi bani. Probabil obsesia lor pentru muncă se limitează la bani, mijloacele fiind la alegerea noastră, atâta timp cât sunt legale. Mă rog, mai e şi părera vecinilor/prietenilor/rudelor, pe care ei pun mare accent, dar aia trece încet, încet.
Oare nu ar fi mai bine dacă am limita munca la o sursă de venit şi atât? Când am ajuns să confundăm jobul cu viaţa şi de ce? Mi se pare incredibil de trist să pui jobul mai presus de un om, spre exemplu. Sau să primeşti întrebarea “dragoste sau carieră?”, iar tu să zici carieră. Căcat! Mi se pare aberant că s-a ajuns la o astfel de întrebare, pentru că munca ar trebui să completeze dragostea, nu să o înlocuiască, dar ce ştiu eu?
Acum, ca să trecem mai departe, tu ce ai face dacă cineva ţi-ar asigura contractual o sumă fixă pe lună? Dacă ai primi 5000 de euro pe lună, ai mai munci din pasiune pură, sau ţi-ai vedea de viaţă calătorind, făcând sex, fumând iarbă şi lenevind până la adânci bătrâneţi? Cu alte cuvinte, iată testul perfect pentru obsedaţii de muncă, care indiferent de ce vor dori să ne arate nouă, spunând că ar alege varianta cu lenevitul, vor şti întotdeauna că primul impuls a fost să aleagă munca din pasiune.
Te-ar putea interesa si alte articole
Comentarii (51)
Trackbacks/Pingbacks
Mentiuni pe Twitter
loading..
Lasa un comentariu
Aboneaza-te gratuit
Publicitate
Ultimele comentarii adaugate
- Vasi in Avantajele vieţii de nefumător - Cartea in format audio + pdf http://thepiratebay.org/tor...
- dragos bunea in 5 săptămâni deasupra României - zgomotul e infernal in rest senzatiile cred ca sunt prea tari ca sa...
- Gabriel Pino in Nu îmi mai place în centrul istoric al Bucureştiului - Se incearca o impunere de stil in genul...
- Raluca in 5 săptămâni deasupra României - Prima as fi la o adica:D desi cu siguranta e mult mai greu decat pare si...
- Tomata cu scufita in 5 săptămâni deasupra României - Wooooow, cat de tare. As vrea si io ;;)
Recomandari pe Facebook
A-list personal
- Adrian Ciubotaru
- Alex Mihăileanu
- Alin Popescu
- Andra Zaharia
- Andreea Burlacu
- Andrei Crivăţ
- Andrei Rosca
- Bobby Voicu
- Bogdan Olteanu
- Catalin Roşioru
- Cetin Ametcea
- Corina Georgescu
- Cristi China
- Cristi Manafu
- Cristian Dorombach
- Cristina Chipurici
- Dan Dumitrescu
- Dan Ştefancu
- Elena Cîrîc
- Ileana Ghiţă
- Ionut Oprea
- Madalina Crainic
- Miruna Siminel
- Ramona Iftode
- Sebastian Bârgău
- Vali Petcu
- Victor Kapra
- Viorel Copolovici
Tot ce inseamna evolutie, a plecat de la faptul ca omul este caraterizat prin starea de “lene”. Nimeni nu vrea sa munceasca, faptul ca cineva munceste cu pasiune nu inseamna ca ii place sa munceasca (ii place acel lucru pe care il face si pe langa asta mai e si platit). Eu unul am 3 joburi, si sa iti si explic de ce: Muncesc din anul 2 de facultate, si primul concediu a fost dupa 7 ani (nu din cauza ca nu primeam concediu, ci din cauza ca eram prea sarac ca sa si merg in concediu, eu unul nu imi iau concediu sa stau acasa) si acest lucru m-a ambitionat sa fac mai multi bani, sa imi maresc confortul. Parerea mea ca totul tine de confort. Spune-mi tu cati plozi de oameni cu bani garla muncesc? cati nu stau pe banii parintilor si isi fut viata?
Sa iti dau un exemplu, dintre toti colegii de facultate, niciunul care e din Cluj, nu a reusit, nici pana in ziua de astazi sa plece de la mama si de la tata. De ce? pentru ca e mult mai comod sa iti faca mata de mancare, sa iti spele ea chilotii, sa iti faca ea patul. In schimb, restul, cei care am venit in cluj la faculta, si ne-am stabilit aici, am facut pe dracu in patru si ne-am cumparat un apartament, o masina, ne-am luat chiar si nevasta :)) !
Prin urmare ma repet: Tot ceea ce facem (lucram, furam, omoram…), o facem pentru confortul nostru personal. Cand ai pus intrebarea cu: ce ai face daca ai primii 5000 Euro, daca lumea nu o sa ia literarmente 5000, ci suma pe care il face pe el sa se simta confortabil, vei primi raspunsul ca o sa stea acasa si o sa frece menta (daca asta ii place lui, sau o sa faca calatoria in jurul lumii, sau o sa reinventeze taiatul frunzelor) … orice dar in nici un caz, o sa ma duc la serviciu (si daca merge la serviciu, va merge NU sa castige bani, ci pentru ca ii place ceea ce face, il implineste)
Si ca sa iti raspund si eu la aceea intrebare:
Voi renunta la 1 job (ca nu imi place unul dintre ele deloc) si le voi pastra pe celelalte, dar voi muncii cu jumatete de norma doar… si imi voi lasa timp ca sa pot sa reinventez coada la cireasa!
Insula tropicala here I come!
eu muncesc pentru bani. daca nu lucrezi ceva, nu ai bani, deci nu poti trai.
cine munceste din pacere si face si bani, bravo lui dar majoritatea lucram ca trebuie.
daca as primi 5000 de euro pe luna in mod sigur nu m`as mai duce la lucru dar probabil dupa o perioada in care nu faci nimik te prostesti si simti nevoia sa faci ceva constructiv, de plictiseala.
maddy, carti exista, poti sta sa inveti 20 de limbi straine:D etc etc:D
dc as avea 5000 euro pe luna as calatori si as invata limbi straine “pe viu” nu din carti.
@RockGirl: si dupa ce inveti 20 de limbi straine ce faci? :) mai inveti 10 ?
@dan bravo tata…muncitoreste…baga…cand nu mai rezisti sa propui sa iesi la pensie la 85 de ani, sa nu te plictisesti…dar numai tu sa nu ii condamni pe toti:)
Ca sa revenim…as face orice…m-as plimba cu familia…oriunde, oricum…as citi bloguri, carti, orice…ca sa nu ma senilizez…as avea grija de pusti sa nu ajunga un rasfatat…pentru ca nu banii conteaza…doar parintii care ii educa…as merge si pe insule tropicale..daca nu cumva as reusi sa imi iau una in rate:D, as juca Star Craft (si nu numai), as iubi, m-as certa, m-as bate, imbata, as stresa lumea, m-as duce neinvitat la petreceri…
dar ce n-as face…oricum nu as munci…
eventual cand m-as plictisi..l-as suna pe @dan sa-mi aduc aminte…ca e mai bine sa stau acasa:)
nu ai inteles nimic din ce am spus, “Nimeni nu vrea sa munceasca [...] Tot ceea ce facem (lucram, furam, omoram…), o facem pentru confortul nostru personal”
Dupa ce te plictisesti, te uiti la seriale :))
Mie mi se pare ca egal cati bani ai asigurati pe luna, trebuie sa fie ceva care sa iti creeze un ritm. Cu cat ai mai mult timp liber, cu atat faci mai putin si lenea creste. Cel putin asa a fost in cazul meu, cat mi-am cautat job.
Intr-adevar, daca aveam bani asigurati, nu as mai fi cautat nimic, dar eu zic ca discutia e nerealista. Nu poti sa pui problema atat de idealist.
Poate sunt si oameni care folosesc munca pentru a umple un anume gol din viata lor, lucru care da dependenta, egal daca e job-ul propriu-zis sau orice alta preocupare ce iti tine gandurile departe de golul respectiv.
Cei care aleg “cariera” ca raspuns la intrebarea “dragoste sau cariera?” au doar un gol mai mare de umplut, fie ca recunosc asta, fie ca nu.
Iar cine munceste pentru bani in primul rand si abia apoi isi pune problema daca ii place sau nu, e doar un om normal. Exceptiile sunt rare si nu conteaza cand stabilesti reguli.
Eu as munci, ca asa sunt eu. Dar mi-as permite in zilele alea in care nu am muza sa nu :). Sau poate ca n-as face asa, probabil tot as munci. Suntem invatati prost de mici =))
Eu nu cred frate că ai munci în continuare. Nu am cum să dovedesc, decât oferindu-ţi acei 5000 pe lună :)), dar nu cred că ai mai munci, pentru că dispare motivaţia.
eu cred ca o vreme ai freca menta si n`ai face nimik dar apoi apare plictiseala si simti nevoia sa faci ceva. chiar dc nu te angajezi, dar iti faci cumva de lucru.
Da-ncoa si fac ca tine!! =))
@dan da’ un concediu de studii poti sa iti iei :p (muncii, primii ??)
acum imi iau, inceputurile su fost mai grele :)
:))
Noi nu am fost creati liberi. Am fost creati sa dam socoteala cuiva de tot ce am primit si modul in care am investit. Da, avem o libertate limitata in care ni se permite sa invartim banii, timpul, energia, ideile etc, dar la sfarsit ne vom intalni cu un Dumnezeu care ne-a lansat pe orbita. Ca multi sunt orbi la chestia asta, nu exclude faptul ca sunt si ei pe o orbita pe care nu au putut-o ei controla.
Si-acum legat de munca. Una e sa muncesti din pasiune, ca un hobby. Acolo te simti prea adesea sa o lasi mai moale daca nu ai chef, si ar trebui sa stim cu totii din experienta ca, pe masura ce lenevesti mai mult, in aceeasi masura iti scade tonusul de viata. Insa avem nevoie sa intreprindem si actiuni cu o anumita valoare de obligativitate, de dare de socoteala fata de un sef. Nevoia unei autoritati deasupra noastra ne poate pazi de dementa. Unii mor de prea mult lucru (ca tipa care a murit la birou dupa 3-4 zile de munca neintrerupta), altii se sinucid in situatii ciudate, cand n-au facut de fapt nimic – isi pierdusera tonusul de viata, speranta si motivatia de a mai trai.
Extremele sunt intotdeauna daunatoare. In lagare oamenilor li se impuneau activitati fara sens, doar sa munceasca, sa nu mai gandeasca la cai verzi pe pereti. Asta e o exagerare, ca ingradeste libertatea omului, atat cat o are. Insa dincolo de obtinerea banilor, munca e si o activitate de “intretinere”. Am inteles asta si de la prieteni care imi sugereaza sa nu imi mai pornesc rabla de Dacie doar o data pe saptamana, ca mai degraba se strica stand degeaba. Fara munca, ne atrofiem.
Intrebarea ta e foarte buna: ce faci daca ajungi angreprenor sau mai stiu eu ce la 45 de ani? Daca ti-ai atins un ideal in viata, ce urmeaza apoi? Da, ne putem amagi mereu tot gasind ceva de lucru doar ca sa treaca viata. Sugerez insa ca totusi toate ar trebui sa aiba o logica si in tot ce facem ar trebui sa gasim relevanta “in raport cu raportul final” pe care il vei prezenta Cuiva la sfarsit, Celui care te-a lansat pe orbita.
Nu credeti in Dumnezeu? Atunci fiti voi proprii vostri dumnezei, si o sa sfarsiti prin lehamite la 45 de ani cand iti atingi idealul tau sec, la 60 de plictis pe o insula pustie din zona tropicala (ca asa ai vrut) sau la 85 cand abia te tii pe piciare si te intrebi de ce ai trait.
Chestiile astea le-am rumegat mereu si nu le-am gasit sensul pana cand am inteles ca imi lipsea o piesa de puzzle care ar fi trebuit sa faca totul sa aiba sens. Chiar daca nu crezi in Dumnezeu, unul imaginar te-ar putea ajuta sa ai o logica in existenta ta. Dar acuma, daca tot exista, nu doar ca pierzi ignorandu-l, dar ma tem ca.. nu esti pregatit sa dai raportul final, si asta nu doar ca nu e de bine, dar poate fi de rau.. rau de tot.
Doar niste ganduri…
Da, omul e construit sa aiba o activitate, orice il tine in miscare… Pentru ca inactivitatea, pasivitatea si neimplicarea duc la depresii crunte.
Taranii, aia care munceau de la 6 dimineata, cu pasari in curte si vii de cules, nu traiau drame sentimentale inutile, pentru ca toata energia lor se consuma in activitatile de zi cu zi…
Nu e vorba doar de munca in sine, de bani ca scop nu ca mijloc, e vorba de dependenta umana de a se epuiza in actiuni care ii aduc satisfactii (de la mult vanatele remuneratii financiare apetisante pana la multumirea personala de a face ce trebuie facut sau ce iti place).
din septembrie n-am mai primit nimic de munca, de la patron; insa am fost platita, slab e drept. De mult nu m-am simtit atat de vinovata, anxioasa si demotivata. Maine insa ma intalnesc cu el, poate se remediaza si treaba cu plata pt. nimic :)
ohhh…ca de obicei…filozofam…dar e ok:)
Argumentatia mea a fost doar pe ideea muncii vazuta ca job care sa-ti asigure traiul…
Altfel..nu ai cum sa nu muncesti…zi de zi esti obligat sa muncesti…desi foarte multe lucruri nu mai sunt vazute ca o munca, pur si simplu le-am adoptat ca fiind necesare…exemple…orice…sa faci curat, sa faci mancare, sa cresti si sa ai grija de copii, sa faci cumparaturile, etc…acestea sunt uzuale… dap..poate nu sunt o muca – dar vazute din viziunea unui lenes…sunt chiar munci Sisifice:):))
In rest orice hobby nu il mia percepem ca pe o munca…pentru ca de…e hobby…si orice efort e bine folosit si justificat:)…dar cred ca sa va dau un exmpleu bun: un prieten era la un schimb de experienta in Germania…si in pauza de masa…jap pe un calculator si a inceput sa faca tot felul de chestiutze pe acolo…nemtii innebuniti…dupa ce se termina pauza…il intreaba ce cursuri a facut…asta simplu si transant…pai e hobby…toti nemtii au lesinat:D…ahaha exagerez…dar au zis ca este nebun… Cam asa vedem noi lucrurile…si precum nemtii ar trebui sa le “contorizam”…De ce credeti ca ei au pereti plini cu diplome…Stii sa deschizi calculatorul?…jap o diploma…etc…
Ca sa rezum si sa raspund la intrebare: mi-as dori ca munca sa fie o pasiune…
clar munca indobitoceste.ce faci din placere se cheama pasiune, nu munca. Munca e necasara ca sa ne platim facturile.tot ce vine DUPA e lucrarea egouluil-sa am mai mult decit x, sa am un job tare ca sa dau bine in fata lui y…etc
un joint careva?
M-am trezit la ora 13:00 şi m-am speriat de atâtea comentarii. Ok, îl avem pe Corneliu aici, iar el vede lucrurile puţin altfel.
Discuţia despre Dumnezeu şi “nu am fost creaţi liberi” mă depăşeşte, pentru că eu sunt ateu şi am intra într-o altă discuţie anevoioasă. Tot ce pot spune e că mă îndoiesc că am fost creaţi să muncim. Munca a apărut, aşa cum spuneam şi în articol, ca urmare a unei nevoi, însă cu timpul omul a transformat munca în scopul vieţii, pentru că orice şef îşi doreşte angajaţi dedicaţi, care şi-ar da sufletul pentru firmă. Este tot un soi de îndoctrinare aplicată inteligent asupra angajatului (de aici şi diferitele funcţii în cadrul unui job).
Din punctul meu de vedere, omul are nevoie de o pasiune în viaţă. Atât! Când nu ai o pasiune bine definită ajungi fie un angajat de 12 ore pe zi, fie un pierde-vară. Pasiunea îţi alimentează orice nevoie, mai ales atunci când nu prestezi pentru bani. CU alte cuvinte, dacă aş avea acei 5000 asiguraţi pe lună şi pasiunea bine definită, aş fi cel mai fericit şi realizat om în viaţă :)
Mie mi se pare ca gandim destul de asemanator mai degraba, decat antonimic. Nu cred ca am fost creati sa muncim ca prostii (in sensul clasic, al taranilor de la care exista asteptarea sa munceasca robotic, lasand procesele cognitive pe seama altora). Vorbim amandoi ca viata omului trebuie sa fie animata de o pasiune, de un ideal, de un target aproape intangibil (ca sa nu fie necesara mereu redefinirea unui nou target din nou si din nou); iar munca e doar ceea ce gasesti de facut in drumul tau pentru a-ti atinge targetul, sau menirea de-o viata. Pana aici cred ca gandim la fel.
Mai departe, nu cred ca ne contrazicem, ci ca mai degraba ne completam. Tu subliniezi inca o data ca omul are nevoie de aceasta pasiune in viata, nimic mai corect decat asta, iar eu completez ca daca nu-si citeste “Manualul de instructiuni” primit de la Creiatorul care l-a lansat pe orbita, va fi “blestemat” ca toata viata sa se afle intr-o continau cautare, sa-si imagineze sau sa incerce sa descopere pasiunea incercand ba una, ba alta, dar plictisindu-se de fiecare data pentru ca intotdeauna are nevoie de o noua doza, de un nou target redescoperit la 45 de ani, 60 sau 85, ca sa nu intre in sevraj.
Asa se face ca bantuim pe lumea asta ca lunaticii, concurand unii cu altii pe posturi cat mai inalte, macar ca nimeni nu stie incotro merge, si prea putini sunt cei care isi inteleg si accepta provenienta din mainile unui Creiator si ca tot in fata Lui li se incheie calatoria efemera, dar cu un scop precis, pe pamant.
Cati dintre noi n-am luat tzeapa doar pentru ca ne-am crezut cu totii ingineri nevoie mare, si n-am citit manualul de instructiuni la masina de spalat sau cele 6 pagini de scris marunt dintr-un contract! Tot asa, vad utila citirea Manualului de instructiuni cu privire la viata pe care ai primit-o in dar, ca n-ai facut nimic s-o capeti, doar te-ai trezit cu ea la usa. Si aici se potriveste bine vorba din reclama aia: “Degeaba stii sa citesti, daca n-ai citit Biblia”.
Acuma, na, tu te consideri ateu, si-ti respect identitatea pe care ti-o dai. Dar vorba cuiva care a comentat pe-aici pe undeva: ce te face sa te consideri ateu? Stim semnificatia cuvantului, dar incearca o descriere a perceptiei tale cu privire la propria-ti persoana, as fi mai mult decat interesat!
In concluzie, cred ca gandim cam la fel :)
Voi scrie un articol, in perioada următoare, în care voi aborda problema ateului din mine :)
În principiu sunt de acord cu ce spui, numai că am o problemă cu ţelurile, soarta şi drumul prestabilit pe care se presupune că îl avem cu toţii în viaţă.
Din tot ce am citit pe aici am retinut ca TU ESTI ATEU. Hmmm, ce te face sa crezi ca nu exista D-zeu?
Nu stiu de ce dar cred ca ar fi interesant de stiut.
Eu stiu o vorba:
“Cine-i harnic si munceste/
ori e prost, ori nu gandeste …
Deci e foarte bine sa muncim, dar cu mintea; decat prost si mult mai bine ptin si bun;
Eu prefer munca din placere: meseria de profesor, de exemplu, dar si blogging-ul;
Daca reusim sa imbinam utilul cu placutul e ideal! :)
corectura: “putin”;
Si daca as avea 5000 de euro pe luna; as face turul pamantului; si apoi m-as apuca d acte caritabile; :)
Vad ca de fapt discutia se invarte de fapt in jurul ideii de a avea sau nu cei 5000 de euro pe luna…daca ai mai munci sau nu. Ca sa dau un exemplu relevant, stiu 2 persoane tinere care au deja mult peste milionul de euro (nu se cunosc intre ele). Pot spune ca ei simt munca ca pe ceva necesar lor, au nevoie de ea… e drept, fac cumparaturi de 1-5000 euro pe zi, daca asta simt nevoia, au diverse activitati sportive/relaxante (sala,masaj,solar etc),calatoresc destul de mult, daca au chef lenevesc chiar si o saptamana, dar TOTUSI se vede clar ca vor sa munceasca ceva. Unul mai face afaceri cateodata, celalalt se duce pe la vreuna din firmele sale si se ocupa personal de unele probleme desi au oameni care fac asta cat se poate de bine. Cauta afaceri noi si proiecte noi, desi e clar ca nu banii ii motiveaza sa faca asta ci ideea de a cosntrui ceva care sa mearga cum vor ei la final.
Agree cu Maddy . Aceeasi parere. Am un job unde pot spune ca imi place ce fac dar nu prea mult. Gestiune pe PC . E usor dar mult de lucru si mi-e cam lene. Dar reusesc mereu sa termin la timp lucrul . Asta inseamna ca 3 ore/zi lucrez si 5 stau pe net. De luni pana vineri. Din 2 in 2 saptamani iau banii. Daca stam sa facem socoteala , am parte de mai mult timp in care face ce-mi place decat de munca. Doamne-ajuta in continuare tot asa. :D
Hmzz.. tot ce pot spune este ca fiecare om este diferit in felul sau. De exemplu cunosc doi frati cam de aceasi varsta si treaba sta cam in felul urmator : unul din el are posibilitatea sa munceasca undeva DAR nu vrea.. iar celalat nu isi gaseste de munca si ar munci si in mina… deci… Cu stima
Nu poti iubi munca. E ca si cand ai spune ca iubesti un kilogram. Pai un kilogram de ce? Mere? Piersici?
Nu-i un termen circumscris, ci mai degraba atributiv. ‘Muncesc la ceva’ sau ‘muncesc pentru ceva’ sau muncesc la blogu’ asta’ sau ‘muncesc sa pot plati chiria si ratele’… Asadar munca va conduce catre ceva, un rezultat pe care-l asteptam. Dar nu exista ‘munca in sine’.
Un electrician va fi multumit de ceea ce ‘rezolva’ cu surubelnita, dar nu cred ca iubeste surubelnita…
Daca as avea acces la 5000 de euro, mai mult ca sigur, i-as investi intr-o afacere profitabila. Stiu ca nu sunt de ajuns pentru dezvoltarea unei afaceri, dar pentru a incepe una eu zic ca sunt de ajuns.
Daca mi-ar da cineva 5000 pe luna, mi-as lua bagajelul si m-as duce la colindat cu copila. Sa vada lumea, sa auda limbi noi si muzici noi, sa se plimbe pe plaja, sa se rostogoleasca prin iarba. Si as scrie despre ce-mi spune. Ar fi fain.
Sigur, poate un an ar fi de-ajuns. Ca experienta pentru amandoua. Pe urma ar trebui insa sa-i explic de ce se termina plimbarile si asta m-ar costa cred destul.
Dar daca stii pe cineva dispus sa dea 5000 pe luna ca sa scrie despre ce face, ai adresa mea de mail. Merci pentru intrebare.
eu prefer sa incerc sa evit situatiile de genul asta. raspunsul ar fi da, as lua 5000 de euro pe luna [!] in conditiile in care omul ala stie ca imi plateste serviciile, nu ma cumpara :)
depinde si de job.. in principiu muncesc ce imi place.. daca e pe termen scurt imi fac treaba cu placere. altfel imi bag picioarele. nu sufar de frica de sef. daca totusi as accepta un job pentru o vreme [nu, nu urmaresc posturi de directos si urasc pupincurismul] as alimenta propriile activitati. ca artist e de inteles :)
Eu am avut “cojones” la 20 de ani sa aleg un job care pentru 8 luni a parut o prostie. Am lucrat FARA PLATA si triplu de program, pentru a ma infige pe pozitie in radio, a prinde experienta si a urma visul “tineretii”.
In primii 2 ani NU am luat nicio zi de concediu. Mi-am iubit munca in disperare si chiar si dupa ce au trecut 10 ani in bransa, nu pot spune ca dragostea s-a stins.
Este adevarat insa ca la 30 de ani incep sa te “roada” si alte probleme: banii in primul rand, stresul cauzat de boi cu care trebuie sa lucrezi etc.
Si am stat pe metereze pentru ca munca in sine a fost exceptionala, pana cand s-a inchis “mustaria”.
Munca mea de acum nu imi permite sa iau concediu prea lung. Nu pentru ca ma strange careva cu usa. Pentru prima data in 10 ani sunt seful meu, conduc propriul business (stiu, mic si penibil, dar este al meu si eu sunt “in charge”) si nu mai raspund in fata nimanui. Nu trebuie sa ma mai rog sa iau niste zile libere, nu trebuie sa ma tocmesc cu colegul x si y sa imi tina emisiunea, pentru ca ar crapa dom’le auditoriul daca nu behaie careva in segmentul ala orar pe post.
Nu prea imi iau concediu .. pentru ca din nou nu doresc asta. Sa nu ne intelegem aiurea .. am calatorit in ultimele luni destul de mult si din nou, pentru prima data, pot pleca la orice ora oriunde. Partea misto este ca imi iau munca dupa mine. Laptopul, ceva net si creierul personal si pot fi calare pe deadlines de oriunde.
Este clar ca in concediu nu ma apuc sa rup muntii, dar pot pastra contactul cu clientii, lua niste proiecte, eventual edita 2 pagini.
Nu as putea trai fara munca asta. Am stat 12 zile in vacanta la mare, culmea fara net (chiar nu era necesar) si abia am asteptat sa revin acasa. Imi place sa bibilesc proiectele, sa creez, sa citesc etc.
Munca noastra, Alex, este super frumoasa. Nu stiu cum e in cazul tau (banuiesc insa ca e cam ca la mine), dar eu m-am apucat de nebunia asta acum 7 ani din aceeasi pasiune pe care am avut-o cu radioul. Am muncit 10 ore pe zi toata perioada asta si acum fac la fel. Wekeend inclus.
Atat timp insa cat tu singur iti stabilesti ritmul si programul, cand faptul ca tragi 15 ore intr-o zi este pur si simplu alegerea ta, cred ca face munca asta mai frumoasa.
Pana la urma toti avem nevoie de bani pentru a supravietui. Unii isi permit inca sa fie “boemi”, altii ne-am chinuit sa intram in paine repede, pentru ca familia nu a avut cum sa ne ajute. Idealul este ca jobul sa iti faca si placere. Si sa ai norocul si calitatile necesare sa gasesti calea aia ideala pentru tine.
Ceea ce functioneaza pentru noi, nu e OK pentru altii si vice-versa. Pana acum eu am avut sansa uriasa de a nu simti munca pe care am facut-o ca pe o munca, desi orele petrecute in radio (cu toate sarbatorile prinse pe post si 7 ore de emisie in fiecare duminica timp de 5 ani) si toate sacrificiile pentru altii par imposibile. Pentru mine acum par imposibile. Stii cum se zice ca asa cum lucrezi la 20 de ani nu o vei mai face :D
Şi eu zic că webdesignul şi mica afacere pe care o desfăşor în momentul ăsta, sunt foarte mişto şi mă apuc cu plăcere de orice proiect nou, dar aş face webdesign din pură plăcere şi cu acei 5000 de euro asiguraţi pe lună (cred că l-aş face chiar mai bine aşa). Eu mă refeream la oamenii care muncesc în domenii ce, în mod evident nu reprezintă pasiunea vieţii pentru ei, sau altfel spus, la oamenii care muncesc strict pentru bani, pentru poziţie socială, pentru postul de project manager şi alte aberaţii. Ăia ce motivaţie au şi care este scopul lor? Realizează că îşi distrug vieţile?
Munca = joaca. Pleaca cu deviza asta si deja se schimba problema.
De ce ne jucam cand suntem mici? Sa ne relaxam? Ce persoana mai fara de griji exista decat un spiridus de 3-4-5 ani? Ne jucam pentru ca este in natura noastra, pentru ca asta e treaba noastra atunci.
Pentru ca trebuie sa avem o activitate.
De ce nu ne jucam si atunci cand crestem? Pentru ca este sistemul ticalosit, nu?
Nu! Pentru ca nu stim sa privim munca asa cum priveam joaca atunci cand eram mici. Cati dintre cititorii tai au avut la vreun moment dat repulsie de scoala, doar pentru ca “trebuie” sa mearga acolo, “trebuie” sa faca tema si “trebuie” sa stie lectia? Cati dintre cei care au comentat aici urasc locul de munca doar pentru ca o norma sociala nescrisa le spune ca este cazul sa semneze un contract prin care isi doneaza 40-60 ore pe saptamana in schimbul unor hartii mototolite?
Secretul in viata nu este sa devii project manager inainte de 45 de ani, ca sa ai 15.000 de Euro salariu. Secretul in viata este sa te bucuri de orice clipa, cum e ea, cu parinti care te trimit la scoala, cu sefi care tipa sau cu nurori de familie indoielnica.
Degeaba poti avea tot ce iti place daca nu iti place nimic. Degeaba e facut omul sa se bucure daca habar n-are de asta.
eu chiar am semnat acel contract, cu mine, dar pe o suma mai mare
iar cand se face sorocul (nu mai e mult) te voi anunta ce fac ;)
succes :)
Nu e vorba daca semnezi sau nu contractul, e vorba cum vezi acest angajament. Poti sa il vezi ca pe o obligatie, sau ca pe o ocupatie.
Cheia e la tine :)
Daca as castiga 5000 (sunt suficienti si 500) as sta acasa si as dezvolta niste site-uri web k lumea, utile pentru oameni.
As face, de exemplu, un site cu toate drumurile din Romania… dupa care, pe aceste drumuri/autostrazi, as pune: parcari, fast-food-uri, etc.
Voiam sa scriu si eu ceva, dar a venit Radu inaintea mea si a spus tot ce era de spus. Pot adauga ca eu as munci pe domeniul pe care mi l-am ales si daca as primi 5000 pe luna si daca as primi 20.000 pe luna, si daca as primi 0 pe luna. Stii cu adevarat ca-ti place ceva atunci cand ai face si pe gratis, nu atunci cand ai face daca ai avea un venit asigurat.
Depinde de la persoana la persoana ce intelege fiecare prin “munca”. Eu prin “munca” inteleg chestia aia care o faci dupa ce termini cu invatamuntul ca sa castigi bani. Este in primul rand o necesitate, de multe ori ramane asa. Cateodata poate fi si pasiune si aici ma refer la oamenii care profeseaza in domeniul in care isi doresc. Daca vrei sa ajungi, spre exemplu, ziarist si esti angajat la o redactie ceva, te duci acolo cu zambetul pe buze de cele mai multe ori, pentru ca faci ceva ce iti place.
Trebuie totusi sa existe un echilibru, nu sa stai la munca 24/24 chiar daca iti place, mai sunt si alte placeri in viata.
Ai atins o coarda sensibila in mine si in toti cei care iti citesc articolul Asa cum ai spus tu, “munca ar trebui să completeze dragostea, nu să o înlocuiască”. Nimic mai adevarat.Eu vreau si sper ca munca pe care o fac sa fie mereu din pasiune, dar sa nu ajunge o workaholic. Banii castigati din job vreau sa-i investesc in calatorii si in a invata cat mai multe despre mine si despre lume. Nu vreau o casa mare, nu vreau o masina luxoasa, nimic din toate astea. Vreau doar un loc pe care sa-l pot numi acasa si sanatate ca sa-mi pot indeplini visele. Dar asta nu implica 20 de ore de munca pentru ca apoi sa nu am timp pentru oamenii importanti din viata mea. Echilibrul ar trebui sa fie scopul nostru continuu.
daca as castiga 5000 de euro pe luna… clar as calatorii, as merge la toate concertele posibile :)) si m-as distra.. pur si simplu .. dupa ce ma-as plictisi de atata distractie, probabil as incepe o mica afacere…
eu momentan muncesc pentru a avea bani de distractie, si profit la maxim de timpul liber pe care il am. plus ca munca pe care o prestez nu e foarte costisitoare si oarecum imi place.
Hm, pai sa facem un referendum mondial… cred ca asa vea dreptate: cine naiba ar vrea sa munceasca, eventual conditionat? Cine nu ar vrea sa fac ce-i place, sa bea, sa fumeze, piscina. blonde, sex, sau, cum sunt altii ca mine, cele de mai sus si sa scrie, sau cum mai stiu unii, doar sa munceasca asa, la o gradina, sa mai puna o floare, un marar, o cinepa indiana… Nimeni nu munceste de placere, munceste ca trebuie, iar unii, mai slabi la caracter, chiar cred ca le place, devin asa, camusieni. parol!
http://www.idieta.ro/forums/showthread.php?t=27546
Chestiile care le faci pentru sufletul tau sunt mult mai importante decat munca si banii. Din pacate, trebuie sa muncim pentru ca avem nevoie de bani pentru a trai si putini dintre noi combina munca cu pasiunea.
e simplu. Daca nu muncesti, in primul rand nu ai bani deloc, nici macar de trait.
Si daca esti vesnic in vacanta ai sa te plictisesti. In concluzie, nu e buna premisa de la care ai plecat
As fi dezvoltat ideile mai pe larg dar le-am pierdut cat am citit alte articole