Blog > Dependenţă de internet?
Asta este noul trend în materie de afecţiuni inexistente, dar inventate de ciripitori cu dorintă de afirmare şi priză la mame bătute-n cap, îngrijorate de soarta plozilor. Încă din frageda-mi pruncie, când am descoperit tainele unei tastaturi, ai mei părinţi au fost uneori îngrijoraţi din cauza monitorului cu tub din perioada aia, ce îmi putea afecta grav vederea (şi aveau dreptate). Din fericire pentru ei, însă, dacă dădeam cu mucii în fasole şi era nevoie de o pedeapsă, cea mai bună soluţie era să-mi fie luat cablul de alimentare al calculatorului.
Eram nebun după internet, deci nu mă înţelege greşit. Mâncam în faţa calculatorului, făceam temele în faţa calculatorului şi abia aşteptam o nouă partidă de mIRC. Cu alte cuvinte, eram dependent de internet şi mă supăram când nu aveam acces la el. Nu am avut nevoie de terapie, asta e clar…
Se pare că prin alte ţări au apărut centre de “dezintoxicare”, unde puradeii ce se dau cu capul de pereţi când nu merge internetul, sunt trataţi ca şi toxicomanii, cu şedinţe la psiholog, jocuri în aer liber şi alte activităţi pe care le-ar putea face liniştiţi acasă. Cât de stupide mi se par aceste idei? Foarte stupide!
Există două categorii mari de oameni pe lumea asta. Sunt proşti şi descurcăreţi (acestea având alte sub-categorii). Pe internet este exact la fel. Sunt oameni ce au găsit în internet o sursă de venit, sau de training în comunicarea de orice fel şi oameni ce nu folosesc decât Yahoo Messenger şi Hi5. Ăştia din urmă sunt de înţeles, până la o anumită vârstă, când apar obligaţiile şi responsabilităţile. Din punctul meu de vedere, dacă ai peste 20 de ani şi pierzi vremea pe net câte 10 ore pe zi, vrăjind minore pe messenger şi jucându-te WOW, eşti CRETIN. Nu eşti dependent de nimic, eşti doar cretin. De ce ai ajuns cretin? Pentru că părinţii tăi cu câte doi neuroni bolnavi nu ţi-au oferit un sistem de valori. Cum aş rezolva eu asta, ca şi părinte? E simplu! Am nevoie doar de o sticlă cu apă şi calculatorul tău e deja o amintire. O să mori? Nu o să mori, ba dimpotrivă, o să-ţi cauţi un job, ca toate celelalte oiţe.
În caz că nu m-am făcut înţeles, o să fiu mai clar. Când îi cumperi plodului un computer, în speranţa că va deveni calculatorist, asigură-te că tu, ca şi părinte ai noţiunile de bază în domeniu şi poţi oferi nişte sfaturi utile (cum ar fi un homepage numit Wikipedia). Dacă nu le ai şi refuzi să le înveţi, ia-i totuşi un computer când e destul de mare încât să nu toarne dulceaţă pe tastatură, lasă-l să stea pe messenger până pe la 18 ani şi apoi dă-i foc (maşinăriei, nu plodului). Ce dependenţă? Ce-s prostiile astea? Nu-mi place când se vorbeşte de oameni ca de nişte victime ale societăţii, de parcă nimeni nu mai are creier. Ok, suntem toţi prinşi într-un sistem de căcat, dar principala caracteristică a omului este adaptabilitatea.
Ce aş face eu? La fel ca şi în cazul reproducerii la oameni (unde aş avea nişte condiţii drastice), când mergi să cumperi un calculator ar trebui să dai un test de cunoştinţe generale. Ştii ce-i aia Google? Wikipedia? Antivirus? Windows? Ok, poţi să cumperi! Te uiţi precum curca-n crengi? Nasol! Te aşteptăm pe la noi şi altădată. Plânge copilul? Lasă-l să plângă acum, cât e mic, că la 20 de ani o să dea cu tine de pereţi că are lag la CS.






Trebuie sa recunosc ca sunt candidatul ideal pentru acest tip de dependenta…
Mai sunt si alte lucruri pe care le poti face pe net in afara de YM si HI5? La naiba, am nevoie de terapie… Are cineva id-ul unui psiholog?
Totul tine de fiecare. Iti dai seama ca esti dependent cand incepi sa ceri link-uri cand vrei sa vezi cum ninge afara:D…N-am ajuns inca la nivelul asta. Rezist fara internet daca stiu ca nu datorita lui imi castig banii.
Intre noi fie vorba la un nivel minimalist ma simt intr-adevar un pic dependent de el, printr-un fel de dor de lumea asta in continua miscare. Insa Buddha, sa stii ca aia care ar trebui la 18 sa le puna apa in calculator si sa ii trimita la munca pe plozi, nu o vor face tot din cauza alora 2 neuroni pe care ii au si vor prefera cearta, strigatele si amenintarile, ca asa au fost invatati! :(
Da, artistule, ai mare dreptate, de generaţii bune încoace, bunicii şi părinţii noştri au fost învăţaţi că treaba aşa se face, cu urlete, ţipete, certuri etc. Vor mai trece câteva generaţii până când se va recurge la metode mai calme sau mai rigide, dar totuşi paşnice, într-o oarecare măsură (dacă mă înţelegeţi). Momentan, acele cazuri sunt rare, doar câţiva oameni îşi dau seama că e greşit, dar e un început, nu?
Nu aici gresesti. NU GENERALIZA! Nu parintii si bunicii nostri, ci UNII din PARINTI si UNII dintre BUNICI, pentru ca eu ma referisem strict la aia cu 2 neuroni in cap de care vorbea Buddha mai sus! Deci atentie la “nuante”! ;)
Da, corect, să nu generalizăm că facem bube la stomac :)
Am înţeles, am înţeles, fuse greşeala mea. :-)
Mare dreptate ai stimabile.
Io’s perfect de acord: sa fi dependent de net pana la o anumita varsta pt ca folosesti YK sau stai si te joci, inseamna ca esti cretin (deci poti fi lasat in pace mai departe). Sa fi dependent de net cand au aparut si responsabilitatile cred ca esti inconstient. Nu ma refer la cei care trebuie sa fie conectati pentru ca asa este munca lor. Ma gandesc la cei fara speranta, care deja comunica aproape numai in lumea lor virtuala.
Cel mai bun exemplu este cand doi se intalnesc pe strada, la cafea, pe aiurea si se uita unul la altul curgandu-le o baluta din coltl gurii nefiind in stare sa relationeze. Te uiti la ei si senzatia este ca sunt retardati.
La faza cu WOW, te contrazic, aveam un amic care a facut bani grei din el, Hi5 era bun pentru alte magarii legat in materie de $ si vizite pe site-ul tau, cat despre cei care folosesc net pentru mess si alte site-uri porno…. dumb dumb …
Cunosc şi eu oameni care fac bani din WOW, dar nu reprezintă o majoritate (şi nu la ei mă refeream)
Trebuie sa …recunosc si eu ceva. In multe privinte ai dreptate in ceea ce priveste internetul. Si, da, nu suntem victimele neajutorate ale societatii sau internetului iar parintii care refuza sa puna mana pe calculator n-ar trebui sa se planga de copiii… rezultati. Din pacate multi parinti (vreo 75%) inteleg, gresit, problema: cum e sa dai copilului tot ce – si doreste sau tot ce n-au avut ei. Ce n-au avut? Probabil nici macar cei doi neuroni de care aminteai. Daca ii dai tot el ca mai face? Si propunerea cu testul e buna dar…incalca libertatea cetateanului.
mi-a placut finalul
“dacă ai peste 20 de ani şi pierzi vremea pe net câte 10 ore pe zi, [....] jucându-te WOW, eşti CRETIN.”
mda. am loc de munca, lucrez 8 ore, am casa curata si totul e in ordine si imi place ca in restul timpului liber sa joc wow. sunt cretina, nu?
nu`mi place articolul asta si nici tonul in care a fost scris absolut deloc. prea dai cu toporul.
Dar de ce te-ai simţit vizată dacă tu eşti ok? Ştii destul de bine cărei categorii de oameni mă adresez şi nu văd motivul pentru care nu-ţi place articolul. Sunt sigur că ai şi tu cel puţin o cunoştinţă care-şi iroseşte viaţa pe net, complet aiurea :)
Sunt mandru de mine ca am “descoperit inca de la inceput internetul” si nu m-am apucat sa las comentarii pe HI5 sau sa dau mass-uri intr-una pe messenger.
Ti se pare o chestie idioata cand intrebi pe cineva de varsta ta daca stie care e “cel mai cunoscut motor de cautare din lume” si el habar n-are ce inseamna termenul asta. Se gandeste la motoarele masinilor.
Asta mi s-a intamplat mie atunci cand am pus intrebarea asta unui prieten.
Vad ca a inceput o mica polemica cu maddy (pasionata de wow … btw super patch`ul ala); pe mine ma intereseaza treaba cu banii pe net!
Cum sa fac sa castig bani vorbind cu pitipoance pe mess, vizitand site-uri porno, furand muzica de pe net si vazand filme ce abia acum sunt la montaj!?
Păi, nimeni nu s-a născut învăţat. Şi fără calculator nu poţi să înveţi. Aşadar, nimeni nu şi-ar mai cumpăra calculator, în scurt timp.
Eram sigur ca la faza cu “20 de ani, 10 ore WOW” o sa se gaseasca cineva care reuseste sa-si traiasca frumos viata si sa se incadreze in profil :))
Am cunoscut un tip cat de cat ok asa ca om si personalitate si care avea servici de dimineata de la 9 pana seara la 18:00, iar de la 19 pana tarziu in noapte juca WOW (oricum nu 10 ore ca altfel nu se mai trezea dimineata).
P.S. Poti face sistemul asta sa nu mai aiba “subscribe to comments” bifat ca default? Ca poate data viitoare ma grabesc si uit sa-l debifez:)
Am căutat şi eu o astfel de opţiune dar nu am găsit. Sper să pot rezolva, că e deranjant…
10 ore pe zi e un JOB. Daca freci orele alea wow, esti clar cretin. Maddy, nu cred ca stai 10 ore pe WOW, ca nu ai mai avea timp de job si de curatat casa. Numa' daca ziua ta are 34 de ore, caz in care te rog sa imi dai mai multe detalii, ca si eu mi-s in criza de timp :D
TOTI mai frecam “buha” pe comp. Jucam intr-o perioada Travian (acum m-am lasat ca incerc sa lucrez cat mai mult online, dupa ce m-a facut Vantu somera si mi-s numai freelancer). Inca mai deschid un Stronghold sau Heroes din cand in cand. Seara privesc neste episoade din seriale pe care le am pe comp. Deci nu muncim non-stop, nici noi cei care ne castigam existenta de pe online.
Deci clar, Maddy, nu tu esti cea vizata :)
Pe mine ma scoate din sandale faza asta cu “dependenta”. Ca stau pe comp 12 ore pe zi. Pai stau, fir-ar sa fie, ca de acolo imi vin banii sa platesc una-alta. Ca, daca is web designer, n-am cum soarele meu sa fac bani din cresterea tomatelor.
Atitudinea asta de “computer is bad, internet is evil etc.” vine de obicei de la ingalati care nu stiu sa inchida un comp decat apasand pe buton. Cei care nu inteleg rolul educativ al netului sau faptul ca unii chiar castiga bani de acolo si e normal sa fii online.
Exista clar si “oile ratacite” care freaca menta pe net si nu fac nimic in rest. Aia cred ca au oricum probleme mai nasoale la mansarda, decat “dependenta” respectiva.
Asa ca eu nu ma consider dependenta, chiar daca sunt online “most of the time”. In ideea in care stau off fara dracii de rigoare, imi fac concediile normal, nici macar nu am net pe telefon, incat sa verific mailul din 2 in 2 minute, desi uneori ar fi necesar.
sanatosi sa fim :D
Intr-o situatie similara eram si eu in copilarie :))
Cel mai mult ma enerva modul in care interpretau toti idiotii cuvantul dependenta. O comparau cu cea provocata de droguri, nimic mai gresit.
Eram dependent de internet pentru ca, vroiam tot mai multa comunicare, o sursa nesfarsita de informatii, eram dornic sa invat.
Acum, toti idiotii care isi dadeau cu parerea in copilarie ma aplauda ca am intrat la automatica si disimuleaza trecutul.
Well, that's just a matter of egos, talking on the lowest level.
E foarte ampla tema pe care ti-ai ales-o si poate fi abordata in f. multe moduri.
Good job aproaching it :)
Btw, i like the new comment system
mai stau si 10 ore cand n`am ce face, cum a fost sapt asta cand a plouat si a fost vreme naspa :p
parerea mea e ca creaza depenenta, mai ales jocurile pe calc. cunosc un tip care s-a lasat de facultate pentru ca era dependent de un joc
La cine mi-a zis ca sunt dependent de calculator ii spun ca: “Sunt dependent de calculator cum e chirurgul de bisturiul lui sau muncitorul de lopata :) “.
Unele persoane sunt incapabile sa inteleaga ca se poate face ceva bun dintr-un calculator. Si atunci considera ca daca stai mult timp online/la tastatura iti pierzi timpul.
Tu crezi ce zici? Adica, ma duc eu maine la best computers si daca nu stiu ce-i ala Google o sa refuze sa-mi vinda un calculator, aka sa piarda o vanzare de mii de ron? LMAO
Eram visător, ironic, răutăcios puţin… :)
eu unul nu am jucat niciodata WOW, joc doar jocuri sportive cu fotbal, baschet, rugby, etc; iar internetul mai mult pentru informare.
Internetul e bun atunci cand cauti ceva: in loc sa pierzi timpul prin librarii, deschizi o vulpe si dai un search pe google. Si il mai folosesc atunci cand vreau sa vad ce a mai facut Negrea ;-)