Blog > Aberatii nocturne > Asigurări RCA de la CLAL

Nu mă pricep eu la maşini, le urăsc din tot sufletul, dar de câteva ori am avut ocazia să însoţesc diferiţi prieteni pe la firmele de asigurări. Dumnezeule, eu aş ceda psihic, vorbesc serios. Mă gândeam aseară la problemele pe care ţi le aduce o maşină în Bucureşti şi le puneam în balantă cu avantajele. Avem nervii cu locul de parcare pe care nu-l găseşti + nervii provocaţi de birocraţia existentă la orice ghişeu + nervii provocaţi de costul foarte mare al carburantului + nervii provocaţi de aglomeraţia aberantă de pe stăzi, iar la avantaje avem doar confortul pe care ti-l oferă o maşină personală (confort care este grav afectat de dezavantajele enumerate mai sus) /:) Scuză-mă că te consider dobitoc când eşti în deplinătatea facultăţilor mintale şi îţi cumperi o maşină, îndatorându-te la bănci pe câţiva ani.
Sărind peste faptul că tocmai am jignit şi nişte prieteni dragi (dar îmi place să spun lucrurilor pe nume), se pare că bonusurile şi fidelizarea clienţilor încep să reprezinte nişte priorităţi şi pentru firmele de asigurări RCA. Eu fac referire aici strict la beneficiile celor ce încheie o asigurare RCA la CLAL, pentru că ei mi-au oferit informaţiile de care aveam nevoie.
Să primeşti un bonus dacă nu ai fost dobitoc în anul precedent, mi se pare mişto. Acum o să mă întrebi cum hotărăsc ei dacă ai fost dobitoc sau nu. E simplu! Dacă daunele produse pe parcursul unui an nu sunt din vina ta, eşti băiat deştept, deci primeşti un bonus de până la 20%, în anul ce urmează. În caz contrar nici eu nu ţi-aş da un bonus, ba dimpotrivă, te-aş pune să plăteşti în plus. Pe lângă acest bonus, mai primeşti încă o reducere de 10% pentru reînnoirea poliţei tot la CLAL.
Să scapi de cozile infernale şi de birocraţia inutilă, din nou, mi se pare un super avantaj. Prin urmare, CLAL îţi oferă un calculator de RCA online. Completezi frumos din faţa PC-ului, fumezi o ţigară, bei o cafea şi gata, ai asigurare. Tot ce trebuie să faci tu, în cazul în care nu poţi achita online, e să mergi la BRD GSG sau la o casierie CLAL şi să achiţi factura primită prin curierat.
În cazul în care nu ai posibilitatea să accesezi aceste facilităţi online, în primul rând ar trebui să-ţi oferi avantajul de a avea o conexiune la internet, dar în legătură cu RCA-ul, poţi apela telefonic un număr foarte uşor de memorat. 021.200.000 este combinaţia, iar procesul este asemănător cu cel online, numai că aici, după ce ai oferit toate informaţiile telefonic, eşti obligat să plăteşti la BRD GSG sau la casieria CLAL.
Şi o menţiune pentru primul paragraf din articol. A nu se înţelege că sunt impotriva maşinilor bazate pe necesităţi reale. Acolo sunt de acord!







In bucuresti nu are rost sa ai masina mi se pare o idiotenie …
Buddha ai gresit numarul de telefon este 021 2 milioane sau 021 2 000 000
aoleu.. ne mananca promovarea asta :))