Internet Lynx

Blog > Aberatii nocturne > Eu muncesc aici…

Eu muncesc aici…

Autor : Alexandru Negrea | 22 Nov 2008 | 36 comentarii.
Pentru noutati ma gasesti pe Twitter| Facebook| Tumblr
Propuneri prin pagina de contact sau la adresa de email alexandru.negrea (la) gmail (punct) com


Sau ce explicaţie am eu pentru că nu ofer articolele complete prin feedreader (că observ acest subiect aprins de câţiva bloggeri de mare tiraj, cum ar fi Subiectiv, Bobby Voicu, Zoso, DeCe sau Costin).

1. Sunt de acord cu faptul ca Bobby este o persoană ocupată şi citeşte bloguri pe unde apucă şi când are timp, însă oricât de drag mi-ar fi el, asta e meseria pe care şi-a ales-o de bună voie şi nu reprezintă un model de cititor standard.
2. La fel de bine, sunt de acord cu ce zice Alex Mihaileanu. Feedul parţial nu măreşte numarul de comentarii, iar faptul că un agregator îmi fură articolele mă lasă rece. Îl banez pe dobitoc din .htaccess şi am rezolvat problema!

Acum să dezvolt puţin şi argumentele mele, pentru că am şi aşa ceva :


1. De ce mă mai chinui eu să îmi fac o tema pentru blogul meu? Pentru ce mai există teme diferite pentru bloguri? Pentru ce mai există formurile de comentarii? Alex, tu eşti webdesigner, mă aşteptam să “loveşti” şi acest aspect. Totuşi aici e biroul meu şi consider că dacă muncesc atât să îl fac eye friendly pentru tine, cititorule, că înainte te plângeai că site-urile arătau ca dracu, merit şi eu să intri pe el dintr-un browser şi să vezi ce frumos l-am decorat.
Nu mi se pare corect ca odată cu apariţia acestui feedreader, să mutăm toată activitatea pe calculatorul tău personal. Feedreaderul este un avantaj pentru tine oricum, fie că ai putea vedea doar titlurile. Totuşi nu stai să intri din browser pe fiecare blog din bookmarks, în speranţa că cineva a scris ceva. Feedreaderul te ajută, dar nu deveni calic, nu avea pretenţia să-ti ofer acolo totul.

2. În majoritatea cititoarelor de feeduri, există un sistem de ratings, nişte steluţe pe care le poţi adăuga anumitor articole. Ghici pentru ce au fost puse acolo? Tocmai pentru cei ce citesc sumarul articolelor în fugă şi vor să revină pe unele dintre pentru a le citi în întregime. Oricum, dacă ai 10 minute la dispoziţie, nu te poţi concentra pe un articol oferit în întregime pe feed. Lasă-l pentru mai târziu când scapi de probleme şi citeste-l în linişte, eventual şi comentezi pe marginea lui.

3. Bobby intră puţin şi în subiectul bannerelor. Ok, tu spui să le pun în feed, dar eu am 3 tipuri de bannere (ca şi mărime) pe blog. Le îngrămădesc pe toate acolo? Cum va arăta feedul meu având în vedere că ala nu dispune de sidebar, header, footer? Oricât de mult aş vrea să spun că motivaţia financiară nu există, ea este evidentă, cel puţin la mine sau la Zoso (din asta trăim).

Observ că toţi bloggerii mentionaţi mai sus au vorbit prin prisma cititorului de bloguri, deşi ei reprezintă bloggerul din Romania, au vechime şi au creat adevărate branduri în blogosferă. Cu bloggerul cum rămâne? Cu omul ăla care îşi cumpara domeniu şi plateşte hostingul lunar, caută pluginuri pentru blog, merge la evenimente legate de webdesign, web20, new media şi toate câcaturile astea. Nu pozez in victimă, dar încântătorul script numit WordPress a fost mai nou limitat doar la un sistem de trimitere de articole prin feed? Asta e tot? O să ne omoare comoditatea, vă zic eu…

A, şi să nu uit de comentariul lăsat de Jollie, la articolul lui Bobby :

Chiar ma gandeam sa fac si eu asta cand am citit (in Reader :D) postul tau. :) Trebuie sa te crezi foarte interesant si indispensabil sa iti pui feed incomplet. Si prea putini indeplinesc conditiile astea. Eu pur si simplu nu dau click decat la Terorista si la Cezar Paul Badescu. Pe celelalte le ignor si apas pe Mark all as read. Detest sa am zeci de ferestre deschise. Asa o dezordine se face in bara de jos… :-p

Dacă sfera blogurilor citite de tine se invârte in jurul cifrei 2, de ce nu le ştergi din feed pe celelalte? E o aberaţie să ai pretenţia ca toţi bloggerii să lase feedul la liber, dar cu toate astea să ai doi pe care îi citeşti din browser. Ok, nu-ţi place cum scriu. Asta nu înseamnă că mă consider “interesant şi indispensabil”, sau cel puţin nu pentru tine. Fac asta pentru cei care consideră ca merit 5 minute pe zi pentru a mă citi din browser, pentru cei care mă respectă pe mine aşa cum tu îi respecţi pe cei doi! :)

Concluzia

Pentru mine e destul de simplu. Nu voi oferi feedul întreg pentru că nu mi se pare corect faţă de mine (mă iubesc prea mult, e adevărat). Nu muncesc pe şantier, nu-mi rup cârca cu saci de ciment, dar ceea ce fac eu aici e munca mea şi în mod cert nu este limitată la articolele de pe acest blog. Vreau să fiu citit din browser pentru că aşa văd eu respectul reciproc. Feedul nu a aparut pentru a desfiinţa browserul. Feedul a apărut pentru a oferi cititorului avantajul de a fi anunţat CÂND se publică un articol nou pe blogul X. E un avantaj destul de mare şi aşa, iar pretenţia de a citi tot articolul din feedreader este, în mare parte, nejustificată.

Etichete:

Te-ar putea interesa si alte articole

Aboneaza-te prin email :

Comentarii (36)

  • hoinaru says:

    speram sa raspunzi si tu apelului facut de bobby si alex.
    gandeste-te ca un articol complet se poate citi si offline. si ca un post interesant te face sa-i citesti si comentariile. deci in final tot ajung intr-un browser. daca ma constrangi sa te citesc in browser nu te ajuta sa castigi bani ci sa pierzi. pentru ca, in final, cititorii de feedreader vor prefera sa citeasca feeduri totale nu portii date cu lingurita

  • DeBlog says:

    Aveau cei de la feedburner o chestia la un moment dat care demonstra statistic ca unui blog care si-a schimbat modul de a oferi feedul (de la partial la complet) nu i-a scazut nici numareul de vizitatori si nici cel al afisarilor (nu intr-o proportie sesizabila)
    Desigur, aici intervine si nisa blogului si alte chestii pe care tu le cunosti mult mai bine decat mine, dar ai putea sa faci un experiment

  • Buddha says:

    @hoinaru: Îmi pare rău că gândeşti aşa, sincer. Eu nu constrâng pe nimeni făcând lucrurile aşa cum este normal. Cred că e invers. Constrângerea vine din partea unui cititor care mă obligă să ofer feedul în întregime pe feed.

    @DeBlog – Nu mi se pare normal să ofer articol întreg pe feed şi punct. Nu am de ce să fac teste atâta timp cât nu gàsesc o motivaţie serioasă.

  • Dojo says:

    Eu ma consider cititor “avansat” de bloguri si sincer nu citesc de pe feeduri. Am listele mele de bloguri si le vizitez. Pentru ca imi place sa vad si un blogroll, poate un design etc. Din partea mea ar putea sa nu existe feeduri, dar trebuie sa traim si cu ele. Nu mi-am rupt inca gatul sa stiu daca al meu este sau nu intreg.

  • andrey91 says:

    corect cum zice Dojo…… altceva cand vezi toate cele care le are un blog

  • alecs says:

    Mi-e imi e indiferent pentru ca tot cu browserul o sa citesc, la fel cu zice si Dojo, e placut/util sa vezi si un blogroll sau un design!

  • Andrei says:

    Total de acord. Feedreaderul trebuie sa te anunte ca pe un site/blog a aparut o stire noua si despre ce e vorba. La unii nici nu merge sa apara totul in feedreader, spre exemplu pe wordpress.com trebuie sa faci separat post in excerpt daca vrei sa apara si link-uri sau poze in feedreader, iar video de pe youtube n-ai cum sa le faci sa apara oricum.

  • Adi Popescu says:

    Pentru mine e ok să nu ai full feed. Citești rezumatul, prinzi idea … dacă-ți place și vrei mai mult intri pe blog.
    O singura chestie la feed-ul tău … e cam scurt și uneori nu prinzi idea, ai putea să mai bagi câteva caractere. Nu pentru mine că eu oricum la tine intru direct :)

  • Nosfer says:

    si eu sunt de acord cu ce spui tu in special din perspectiva trafficului. Daca bloggerul ofera feed complet toti subscriberii vor citi feed-ul de acolo si doar daca au ceva interesant de spus or sa vina pe blog. In schimb, daca feed-ul e partial si le place intro-ul majoritatea o sa intre pe blog ca sa citeasca restul articolului. Pana la urma… bloggerii sunt cautati pentru campanii publicitare in functie de traffic, si un feed complet ar putea sa reduca traficul pe blog.

  • zoso says:

    @hoinaru: relativ gresit. oamenii nu vor migra din cauza feedului rss. stii de ce? pentru ca te intereseaza ce spune buddha. pentru ca poti invata sau afla ceva de la el.

  • Pyuric says:

    Eu prefer un echilibru… Daca scrii des mi-ar placea sa ai feed-ul complet, dar daca scrii cam o data pe zi sau mai rar de atat nu ma deranjeaza sa ai feed-ul partial. Urmaresc peste 200 de bloguri prin google Reader si absolut toate ma intereseaza, as lua-o razna daca ar avea toate feed-ul incomplet! Si, din pacate, nu toate scriu chestii interesante non stop…

  • Andrei says:

    @Pyuric: incearca sa ai 200 de feed-uri dar nu numai bloguri, ci unele cu stiri. Atunci sa vezi cum ai lua-o razna daca feed-ul ar fi complet la toate. Pentru ca apar multe stiri la fiecare feed, si ai da scroll ore intregi pe zi :)

    Uite aici cate stiri apar pe unele: http://www.youtube.com/watch?v=X9IUyT_SGYA

  • Pyuric says:

    Stiu cum e :) 100 din respectivele bloguri sunt de stiri.

  • hoinaru says:

    @buddha: ok. e clar ca avem puncte de vedere diferite. cat despre tema si pluginuri… cum a zis si zoso, citesc continutul. citesc buddha, cabral,zoso nu going pro magic blue sau alte teme.

    @zoso: dar pot afla si de la piticu, manafu, dece, fara sa astept sa mi se incarce bannerele, tema si toate pluginurile in browser

  • de ce? says:

    mai in gluma sau mai in serios, la glume e problema cea mai mare.

    cu feedul full nu mai poti spune glume cu poanta in fix ultimul rand si “read more” fix inainte de ea :D

    iti zic saptamana viitoare cum e cu full feed.

  • Bobby Voicu says:

    @Buddha: ai incercat sa vezi ce se intampla cand bagi feed full? :) Care e diferenta ca numar de vizitatori? Ai sa vezi ca ramane relativ constant numarul. Dar castigi niste cititori care altfel nu intra.

    Uite, eu te citesc. Dar rar. Pentru ca nu am timp prea des sa ma uit pe net. Si in situatia mea sunt multi. Si multi care conteaza :) Nu spun ca cei care citesc direct in browser nu conteaza, dar a-ti refuza o audienta de calitate (pentru ca trebuie sa fii relativ internet savvy ca sa folosesti reader-ul) mi se pare o greseala.

    In plus, audienta iti genereaza oportunitati care trec de cele cateva sute de euro din publicitate (si ca vizibilitate si ca bani). In plus, de ce ai tu impresia ca eu nu muncesc cand scriu pe blog?

    Mai mult, cei care citesc blogul in reader oricum nu vor da click pe bannere (pentru ca sunt cititori fideli si au ad blindness).

    Sunt de acord, fiecare cu audienta sa, fiecare cu scopurile sale, dar eu tot cred ca a renunta la oamenii care citesc feed-ul full este o greseala, pentru ca nu iti afecteaza aproape deloc unicii pe site si page views-urile :)

  • Buddha says:

    @Bobby : Nu am impresia ca tu nu munceşti pe blogul tău, dimpotrivă, însă mi se pare că nu iei în seamă ce am vrut să spun de fapt cu acest articol.
    Blogul meu nu înseamnă doar articole, text chior pe fundal alb. Sunt webdesigner şi vreau mai mult de atât, cu riscul de a pierde nişte cititori.
    Lasă la o parte faptul că e posibil să renunţ la nişte cititori, sau că-mi scade numărul de abonaţi şi gândeşte-te că in maniera de care tu vorbeşti, blogurile în sine devin DOAR intermediari între mine şi un feedreader, iar eu nu vreau asta. WordPress înseamnă mai mult de atât, webdesign înseamnă mai mult de atât…

  • ketherius says:

    Pana la urma, e o alegere personala: vreau sa iti dau tot articolul prin feeder, sau nu. Este foarte nepoliticos sa ceri cuiva sa se schimbe doar ca sa iti faca tie placere. Asa cum a mai spus cineva, daca vrei sa il citesti pe Buddha, dai click pe articolele lui. Daca nu, nu. Si, cum spunea si el, designul conteaza, face parte din experienta site-ului.

  • ZeroNews says:

    Si eu citesc majoritatea blogurilor direct din Feed.
    Iti respect opinia, dar cred ca cei care sunt abonati la feed stiu ce inseamna o reclama si oricum nu dau click pe ea.
    E alegerea fiecaruia.

  • ketherius says:

    Ca tot veni vorba de feed-uri, am incercat acum Akregator si am gasit o optiune care impaca si capra si varza: “Load the full website when reading articles”.

  • Buddha says:

    @ZeroNews: Când ştii ce înseamnă o reclamă nu dai click pe ea? Asta spune multe :)

  • ZeroNews says:

    @Buddha Foarte rar mi se intampla sa dau click pe reclame, iar la Adsense e impotriva TOS. Voua vi se intampla des?

  • Buddha says:

    @ZeroNews: E împotriva TOS-ului să dau click pe reclamele mele, dar dacă văd la tine o reclamă interesantă, în mod cert voi da click pe ea…

  • ZeroNews says:

    @Buddha Atunci a fost greseala mea :)

  • Bobby Voicu says:

    Webdesign-ul nu e blogging. Daca vreau sa vad design, vizitez showcase-uri.

    Eu cred ca mai degraba situatia ta e particulara, decat a mea. Noi toti suntem in lipsa de timp, dar majoritatea bloggerilor nu fac si webdesign (ba chiar, dupa cum stii, 90% au template-uri standard, pe care nu le modifica deloc).

    In plus, ai alte modalitati de a-ti aduce cititorii pe blog: afisezi numarul de comentarii, oferi informatii specifice (vezi linkurile mele cu Delicious, pe care le poti gasi pe blog).

    Cat despre trafic pe blog mai putin: autounleashed.com are feed full si face mai multi bani decat majoritatea blogurilor din Romania.

    Ce zici, incerci sa lasi feed-ul vreo doua luni full, sa vedem efectele? Sa vedem daca te afecteaza la trafic samd? Daca userii nu iti mai apreciaza design-ul, in mod subit?

  • Bograma says:

    Este pana la urma o optiune personala a fiecaruia,daca sa lase sau nu extul full.Eu,unul,am o problema cu feedurile partiale pentru ca citesc feedurile numai pe telefon, iar pagina full este incarcata in 40 de secunde. Dezavantaj,eu, si nici nu vad pagina ta la care ai muncit. In rest, in principiu de acord cu tine.
    @bobbyvoicu:Tare aia cu ad-blindness!O am si eu:)

  • Buddha says:

    @Bobby Voicu: Voi încerca să-l las full… dar mai vorbim peste ceva timp despre asta…

  • Andu says:

    Intr-o forma sau alta, feed-ul partial forteaza oarecum clickul pentru a citi articolul in browser.. Cand vine vorba de reclame, stai linistit ca unii nici macar nu se gandesc sa dea click pe asa ceva.

    Mai mult…mai bine stimulezi cititorul sa comenteze articolul respectiv. Daca i s-a parut interesant, va intra pe website-ul tau…daca ii oferi ceva slab, il va citi pur si simplu din reader.

    Si sincer sa fiu, tu oferi mult mult prea putine caractere in feedul tau partial. Nu incepi cu ceva relevant fiecare articol, deci nu ne putem da seama din prima subiectul principal. Totusi..putin respect pentru cititor.

  • Rimel says:

    Eu am feedul complet. Nu pot să am introuri, felul articolelor nu permite asta. Dar dincolo de asta, cred că mai ales la început e bine să dai totul pe feed, şi când devii piatră de hotar pe nişa ta ai putea să restrângi informaţia dată pe feed (deşi asta ar putea fi puţin periculos).

    Cert este, că eu nu citesc feeduri parţiale.

  • Trackbacks/Pingbacks

    Mentiuni pe Twitter

    loading..

    Lasa un comentariu